Emil Grădinescu, de la GSP TV, a fost desemnat, pentru a patra oară, cel mai bun comentator sportiv al anului, la Premiile TV Mania 2009.
Cei mai mulţi dintre invitaţii celei de-a noua ediţii a premiilor TV Mania, de la 8 decembrie, de la sala Izvor a Teatrului Bulandra, se întrebau ce caută Monica Columbeanu la un asemenea eveniment. Doamna catalogată cea mai antipatică participantă la cea mai recentă ediţie a concursului "Dansez pentru tine" a venit însoţită de naşul ei de cununie, Matei Miko, şi s-a aşezat în sală în primul rând, lângă Brenciu şi Elena Gheorghe. Şi-au făcut apariţia, pe rând, Bianca, asistenta lui Dan Capatos, "din ale cărei buze poţi face o piftie", după cum remarca o colegă, Gina Pistol, Maria Dinulescu, echipele de la 'Neatza cu Răzvan şi Dani şi Happy Hour, Mihai Petre şi Cabral, "Mondenii".
Oficiile au fost făcute, ca de obicei, de Marius Florea Vizante, de data asta pe post de Al Capone reîncarnat pe timp de criză. Şi de mâna lui dreaptă, "muşchii lui", Toni, alias Mugurel Coman, clăparul de la Taxi. Ambii jucându-şi perfect rolurile, după un scenariu semnat de Dan Teodorescu de la Taxi.
Cel mai bun reality-show, anunţat de Gina Pistol - uşor nemulţumită de foarfeca prea mare cu care avea de tăiat plicul ce conţinea numele câştigătorului -, a fost desemnat "Cireaşa de pe tort", de la Prima TV. Cum Horia Vârlan era în turneu de promovare a cărţii sale de bucate, lansate de doar câteva zile, trofeul a fost ridicat de "mondenul" Angel Popescu.
TRANSFERUL ANULUI
Cel mai bun transfer al anului, în opinia cititorilor TV Mania, a fost considerat cel al grupului Divertis, mutaţi de la Antena 1 la PRO TV, trofeu înmânat de Roberto, fiul regretatului om de televiziune Valeriu Lazarov, lui Jojo, care a asigurat asistenţa că "e un transfer minunat şi ne simţim minunat la PRO TV". "Episodul" a fost t