Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Spargeri auto ca în filmele americane (VIDEO)

Publicat in Adevarul, joi 10 decembrie 2009 ·

Trei hoţi care furau din autoturisme au fost prinşi marţi de Serviciul de Investigaţii Criminale din Sectorul 6, în oraşul Buzău. Infractorii înţepau cauciucurile autoturismelor, iar în momentul în care proprietarii schimbau roţile, aceştia luau tot ce găseau în maşină.

Hoţii erau de mult în „vizorul“ Poliţiei. Doi dintre ei, un bucureştean în vârstă de 31 de ani şi un ilfovean în vârstă de 29 de ani au fost filmaţi luni de poliţişti în timp ce încercau să deschidă, cu o riglă metalică, portiera unei maşini lăsate într-o parcare din Buzău. Cei doi au reuşit să fure portofelul lăsat de proprietarul autoturismului pe bancheta din faţă, după care au plecat în viteză cu un Opel Vectra, în care îi aştepta cel de-al treilea infractor, un bucureştean în vârstă de 32 de ani.

Au furat 8.000 de lei dintr-o Dacie

Acţiunea în Buzău a continuat marţi dimineaţă, când cei trei au furat 8.016 de lei dintr-o altă maşină, marca Dacia. Metoda de „operare“ în acest caz a fost diferită: ei au înţepat unul dintre cauciucurile autoturismului şi, în timp ce şoferul s-a apucat să schimbe roata, unul dintre ei a forţat butucul portierei din dreapta faţă. A intrat în maşină şi a furat o geantă ce conţinea bani precum şi documente personale ale proprietarului. Au plecat apoi cu acelaşi Opel Vectra. Hoţii au fost prinşi de poliţişti când maşina lor s-a blocat în trafic. Geanta cu bani a fost găsită şi înapoiată proprietarului.

Hoţii au fost prinşi

La data de 28 octombrie au fost prinşi în flagrant în municipiul Craiova alţi trei bărbaţi care se ocupau cu furtul din maşini. Ei reuşiseră să fure 15.000 de lei dintr-o maşină, folosind aceeaşi metodă de înţepare a roţilor. Cei trei făceau parte din aceeaşi reţea cu hoţii prinşi la Buzău.

Serviciul de Investigaţii Criminale din Sectorul 6 îi urmărea pe suspecţi din luna septembrie. Cei trei hoţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 8 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 10 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax acum 32 minute
Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar. Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se f

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 31 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

HotNews acum o ora
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°