Cum arată un spectacol de dans, comandat de statul român (?!), care a provocat “scandal” la Paris în anii ’60 şi pe care protagoniştii îl numesc “un şoc” şi “un mare mister” dar nu reuşesc în veci să explice de ce aşa? Jumătate din public l-a aplaudat, jumătate l-a fluierat. Tot ce a rămas din el sînt cronicile din presa vremii, cîteva amintiri contradictorii şi cîteva “fapte”: coregraful a refuzat să se mai întoarcă în ţară şi 3 ani mai tîrziu s-a sinucis. Lor li se adaugă 3 minute filmate de televiziunea franceză, din care 1 minut jumate din spectacol şi restul – interviu cu autorul: coregraful Stere Popescu. VoxPublica prezintă, în exclusivitate, acest document video descoperit într-o arhivă din Paris.
Readucerea în prezent, sub o formă sau alta, a piesei lui Stere Popescu „Ciocanul fără stăpîn”, dar şi a autorului ei, o personalitate cu totul specială, care are blog, cont pe Facebook şi pe Twitter, face parte din demersul Centrului Naţional al Dansului-Bucureşti (CNDB) de a-şi cartografia trecutul.
Cu acest prilej, Sanda Agalides, soţia lui Stere Popescu, a scris un text din care citez cîteva fragmente:
“Mecanismul declanşat după rămînerea lui Stere la Paris, în noiembrie 1965, cu ocazia succesului aşa-numit “de scandal” al Ciocanului fără stăpîn, a impus divorţul rapid şi schimbarea numelui; procedura semnaliza desolidarizarea mea cu “trădătorul” care urma să fie condamnat rapid la 10 ani de temniţă grea. Deşi fusesem complice, simulările mele au fost acceptate, căci anunţau, ca într-un dialog al animalelor, supunere în faţa puterii. Eram un cîmp magnetic polarizant, unii din cunoscuţi mei nu mă mai salutau pe stradă.
Am menţinut contactul cu “trădătorul” prin corespondenţă cifrată, după cum convenisem. Mai tîrziu, emisiunile culturale ale BBC-ului mi-au provocat stări intense şi năucitoare; vocea lui Stere îl făcea cvasi-prezent î
