Persoanele care iau antidepresive resimt modificări de personalitate, arată un studiu publicat în Archives of General Psychiatry.
Noul studiu arată că persoanele care au luat antidepresive au devenit mai puţin nevrotice, dar după finalizarea tratamentului au trecut prin mai multe perioade de instabilitate emoţională. Medicii români nu sunt de acord cu aceste teorii.
„Niciun medicament nu poate schimba personalitatea unui om. În timpul tratamentului cu antidepresive, pacienţii pot fi de nerecunoscut, dar, odată cu încetarea administrării medi camentaţiei, bolnavul îşi revine la normal”, spune medicul psihiatru Radu Mihailescu, director al Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, din Bucureşti.
De regulă, consumatorii de antidepresive nu se mai simt atât de stresaţi, ci mai încrezători în forţele proprii, au mai mult chef de viaţă.
Tratamentele administrate unui depresiv au şi efecte adverse. „Îl pot face să devină mai irascibil sau chiar puţin violent atât timp cât e sub efectul terapiei”, adaugă medicul.
În România, în acest an, vânzările de antidepresive din farmacii au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.