Micul automobil de oraş urmează a fi lansat comercial pe piaţa din România în martie 2010.
1 /. Chevrolet va aduce noua generaţie Spark în România la începtul anului viitor. Modelul de segment A va costa cel puţin 6.999 de euro cu TVA inclusă, au anunţat reprezentanţii producătorului american.
Urmaşul celebrului Daewoo Matiz este dezvoltat pe o platformă tehnică nouă, pusă la punct de General Motors. Dimensiunile, deşi puţin mai mari, rămân în limitele cunoscute pentru un automobil destinat preponderent traficului urban: 3.64 metri lungime şi 1,60 metri lăţime.
Profilul Spark aminteşte de un monovolum, dar unul de dimensiuni foarte reduse. Noul model va concura cu câteva modele cunoscute în clasa mini, precum Fiat Panda, Toyota Aygo, Kia Picanto, dar şi cu mai noile Hyundai i10, Ford Ka ori Suzuki Alto (ultimul, absent de pe piaţa locală).
Lansare cu două motoare
În momentul lansarii vor fi disponibile două versiuni de motorizări cu patru cilindri, ambele pe benzină. Unitatea de un litri dezvoltă 68 de cai-putere, cea de 1.2 litri – 81 CP. Potrivit informaţiilor oficiale, şi unul şi celălalt motor consumă, în medie, 6,6 l/100 km – în oraş şi 5,1 l/100 km – în ciclu mixt.
Propulsoarele respectă normativul de poluare Euro 5 şi răspândesc în atmosferă 119 grame dioxid de carbon pe kilometru – din nou o cifră comună.
Mai multe imagini în Galeria Foto.