Împrumuturile fără susţinere şi explozia creditelor cu buletinul au dus compania condusă de Adrian Olteanu aproape de faliment. Flamingo, al treilea jucător din retailul de electronice şi electrocasnice autohton, este cea mai mare firmă intrată în insolvenţă pentru a se proteja de creditori.
Miercuri a fost ziua Z pentru retailerul Flamingo. ING Bank, una dintre cele trei instituţii financiare de la care grupul a contractat credite, a început executarea silită a mărfurilor puse gaj de companie.
Şi asta după ce, în ultimele luni, Flamingo a încercat cu disperare să restructureze datoriile de 32 de milioane de euro la bănci şi să (re)negocieze contractele cu furnizorii şi cu proprietarii de spaţii comerciale. Însă, îndatorarea grupului era prea mare pentru a suporta scăderea bruscă, de 48%, a vânzărilor, până la 269 de milioane de euro.
Magazine golite de mărfuri
Deşi a existat o restructurare internă, aceasta nu a fost eficientă. Pierderile la nouă luni au totalizat 62 de milioane de lei, de patru ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Intrarea în insolvenţă a fost singura modalitate prin care compania mai putea să se pună la adăpost de creditori şi să amâne plata datoriilor. În timp ce Flamingo fugea spre linia de finish a intrării în insolvenţă, ING Bank, unul dintre creditori, a fost cu un pas mai rapid şi a pus sechestru pe stocuri înainte ca grupul să-şi declare insolvenţa.
„Săptămâna trecută au eşuat negocierile de restructurare a datoriei la ING, care este finanţatorul principal. Avem o mare parte din stocuri gajate pentru ei, iar ING a început executarea silită în zece locaţii", a declarat Adrian Olteanu, directorul general al Flamingo, în cadrul unei conferinţe de presă. El a mai spus că procedura de reorganizare judiciară va dura şase luni.
Numeroase magazine au fost golite de mărfuri, iar în unele cazuri g