Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov, judeţul crimelor perfecte: dublul asasinat de la farmacia Thea, neelucidat după 5 ani

Publicat in Adevarul, joi 10 decembrie 2009 ·

În 6 decembrie se împlinesc cinci ani de când două farmaciste, Manuela Cistian şi Daga Susan, au fost împuşcate în cap cu sânge rece.

CITEŞTE ŞI:

Crimele de la Şirnea, un mister

Avocata Elodia Ghinescu, dispărută fără urmă

Jaful armat de la casa de schimb

Dublul asasinat petrecut la farmacia „Thea", de pe B-dul Victoriei din Braşov, a şocat o ţară întreagă. Cazul a fost preluat de DIICOT Braşov şi la scurt timp de la producerea asasinatului a apărut şi un suspect principal, Alexandru Diaconescu, care a fost arestat preventiv, dar eliberat ulterior. Tânărul a fost trimis în judecată pentru comitrea infracţiunii de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Îşi caută dreptatea la CEDO

Procesul crimei de la farmacie s-a aflat pe rolul instanţelor braşovene 4 ani, iar la final Alexandru Diaconecu a fost achitat de toate acuzaţiile, inclusiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia l-a nemulţumit pe Daniel Cistian, fostul soţ al uneia dintre farmaciste ucise.

„Am apelat la CEDO pentru că, din punctul meu de vedere, s-a lăsat un criminal în libertate. Niciuna dintre instanţe, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a ţinut cont de probele ştiinţifice din dosar, care îl indică în mod clar pe Alexandru Diaconescu ca fiind autorul crimelor", susţine Daniel Cistian.

„Am luptat degeaba"

Bărbatul spune că, atât timp cât dosarul s-a aflat pe rolul instanţelor, a făcut tot ce i-a stat în putere, dar degeaba. „Am sperat că Diaconescu va fi condamnat, dar nu a fost aşa.

Probele ştiinţifice conduc către o concluzie certă şi nu una probabilă, iar faptul că magistraţii nu au ţinut cont de ele, demonstrează că habar nu au de nimic. Judecătoarea de la instanţa de fond nu avea nici un an experienţă în cauze penale, venind de la Secţia Comercială", a mai precizat D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 31 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°