Traian Băsescu ar fi fost un excelent Victor Ciorbea. Atunci era momentul de şters pe jos cu PSD, de luptat cu mijloace îndoielnice (mijloacele murdare ale celui aflat la putere ar fi justificat-o), de condus revoluţii de stat mai mult sau mai puţin violente. Acum, Traian Băsescu e de un anacronism strident. Nu cred că o să uit vreodată scena de după alegerile din 1996, cînd proaspeţii cîştigători, reuniţi la o emisiune TV, aveau un aer de parcă prin victoria lor deja ar fi rezolvat toate problemele ţării. Scena era halucinantă. O incredibilă cantitate de suficienţă, inconştienţă şi aroganţă, însă o aroganţă a infantilului, care nu ştie pe ce lume trăieşte. Băsescu este moştenitorul acelui electorat, acelui program politic şi acelor fantasme. Diferenţa e dată de caracterul lui foarte puternic şi voluntar. Spre deosebire de Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea, care au eşuat relativ rapid şi irevocabil, Băsescu a reuşit, prin forţa, voluntarismul şi obsesionalitatea caracterului său, să îşi menţină în viaţă proiectul politic şi să îl ducă spre un nou mandat de cinci ani (conform rezultatelor BEC). Mi se pare important să urmărim metamorfoza acelui proiect politic sub actualul preşedinte, pentru a ne putea contura aştepările pentru viitor. Cred că eşecul CDR s-a întipărit puternic în memoria lui Traian Băsescu, fiind unul dintre motivele pentru care acesta a încercat să-şi impună prin forţă proiectul său politic, în conflict permanent cu Parlamentul, aproape toată mass-media şi întreg spectrul politic, mai puţin partidul său. Aici ar mai intra şi lupta cu „mogulii“, dar acesta e un capitol aparte, de tratat separat. Un al doilea motiv ar fi caracterul său voluntar deja amintit şi inapetenţa evidentă şi flagrantă pentru democraţie, pentru valorile şi procedurile ei. Însă cînd spunem acest lucru, este neapărat necesar să contextualizăm: deficitul grav de ataşa