Gripa porcină continuă să facă victime printre băcăuani. Un bărbat de 34 de ani, bolnav cronic, a murit marți pe patul de spital. Rezultatul analizelor, efectuate de medici, au confirmat aseară în jurul orei 19.00 că era pacientul avea și A H1N1.
Un bărbat de 34 de ani din Bacău internat încă de săptămâna trecută la Secția de Nefrologie cu insuficiență renală și diabet zaharat decompensat a murit marți pe patul de spital.
Rezultatul analizelor pe care i le-au efectuat medicii au confirmat aseară, că băcăuanul era infectat și cu virusul A H1N1.
"În momentul în care avem în spital un bolnav cronic, procedura ne impune să îi efectuam și testul pentru depistarea virusului A H1N1. Din păcate, bărbatul a murit din cauza unui stop cardio-respirator, înainte să vină rezultatul analizelor de la București. El s-a stins din viață în urmă cu două zile", ne-a declarat Marin Buștuc, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Bacău.
Medicii nu pot spune cu precizie dacă băcăuanul a murit din cauza virusului sau a afecțiunilor grave de care suferea.
"Familia bărbatului a refuzat să i se facă autopsia. Din acest motiv, ne este greu să spunem dacă pacientul a murit din cauza gripei porcine sau de insuficiență renală. Cert este că el avea pe lângă numeroase boli și virusul A H1N1", a încheiat Marin Buștuc.
În acest moment, în județul Bacău sunt confirmate 179 de cazuri de gripă porcină din 349 de cazuri investigate.
În urmă cu două săptămâni, virusul a dus la decesul unui copil în vârstă de 10 ani, care suferea de dublă bronhopneumonie și obezitate.