O tara intreaga asteapta reintrarea in matca a lucrurilor. Doar ca nu iesirea din criza politica si economica sunt probleme care framanta, acum, o parte a clasei politice - cum, de altfel, nu acestea erau problemele care prezentau interes real nici in perioada in care, de jure, tara era neguvernata, doar pentru ca premierul era nominalizat de presedinte. Fraudarea alegerilor este acum subiectul care tine blocata reintrarea in matca a lucrurilor. Desi contestarea alegerilor este un procedeu democratic, modul in care este facuta aminteste de regulile jocului din campania electorala recent incheiata.
Totusi, subiectul merita analizat prin prisma a cel putin doua intrebari : 1. De ce contesta P.S.D. alegerile? Intrebarea se impune cu atat mai mult cu cat unii dintre membrii partidului dezaproba decizia, iar P.N.L.-ul s-a delimitat, oficial, de intrarea in acest joc. 2. Pe ce mizeaza P.S.D.-ul facand aceasta contestatie?
De ce contesta alegerile? Exista mai multe ipoteze : 1. In incercarea P.S.D. de a iesi onorabil din competitia pierduta. Cu atat mai mult cu cat competitia a fost pierduta in ciuda unei masinarii de discreditare a adversarului care parea sa functioneze ireprosabil, in ciuda aliantei facute cu doua partide si a sustinerii de care au fost asigurati de catre alti actori de pe scena politica, in ciuda campaniilor mediatice favorabile in larga lor majoritate, in ciuda timpului si a spatiului tipografic mult mai mare de care a beneficiat Mircea Geoana in comparatie cu Traian Basescu, in ciuda campaniei electorale extrem de murdare pe care a initiat-o si derulat-o. 2. In incercarea lui Mircea Geoana si a staff-ului sau de campanie de a se autoabsolvi de vina pierderii alegerilor, pentru o eventuala salvare viitoare a functiilor detinute in partid. Inclusiv atitudinea unuia dintre sustinatorii sai, Sorin Ovidiu Vantu - cu care s-a intalnit in noaptea