Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Yourway

Publicat in Vox Publica, joi 10 decembrie 2009 ·

Sistemul de educaţie şi formare din România suferă de o lipsă majoră din perspectiva relevanţei sale. Nicăieri pe parcursul lui nu oferă instrumente de orientare, de testare şi de validare a aptitudinilor, preferinţelor şi competenţelor personale. Multe cariere se aleg şi se construiesc la întâmplare tocmai din acest motiv. Oamenii ajung să practice profesii despre care nu ştiu în prealabil mare lucru şi despre care nu ştiu cum li se potrivesc de fapt. Când ajung să constate incompatibilităţi, unii persistă înspre o acomodare forţată, alţii aleg un alt drum, un alt domeniu, dar tot fără o investigare profesionistă a posibilităţii de reuşită.

În felul ăsta, succesul profesional ţine mai degrabă de loterie decât de metodă. E preferabil să înlocuim hazardul cu măsurarea, să introducem un pic de precizie, o şansă pentru o alegere educată într-o privinţă care are mare nevoie de aşa ceva.

Acestei nevoi îi răspunde domeniul consilierii de viaţă şi carieră. Împreună cu o bună prietenă şi colegă de Erisma, Mihaela Feodorof (Feo), am înfiinţat Yourway – Life & Career Counseling. Ne propunem să oferim un sprijin celor care vor să-şi găsească un drum în viaţă (elevi, studenţi) şi celor care vor să-şi găsească un drum mai bun în viaţă (angajaţi, antreprenori).

Feo are o experienţă de peste 12 ani în sistemul bancar, timp în care a angajat, evaluat şi consiliat pentru progresul în carieră câteva mii de persoane, în perioade de toate felurile; şi de expansiune, şi de stabilitate, şi de restructurare. I-au trecut prin mână oameni pentru poziţii de juniorat precum şi de middle sau top management. Are experienţa necesară, talentul potrivit şi certificarea internaţională pentru instrumentele pe care le folosim.

Ne ocupăm atât de evaluarea persoanelor în momentul în care se află, cât şi de o consiliere ulterioară pentru ca persoana evaluată să-şi poată atinge ob

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 10 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°