Pe Calea Victoriei, vizavi de "Confecţia", îşi avea redacţia Urzica, revistă de satiră şi umor, editată de Consiliul Educaţiei şi Culturii Socialiste. Se înfiinţase în 1949, la directiva noului regim. Sediul îl moştenise de la Contemporanul, dar "spiritul" era altul. Să demascheze chiaburii, să combată "burjuii" şi să cânte triada Pauker-Dej-Luca era misia umoriştilor pe-atunci.
Reviste similare, cu titluri mai mult sau mai puţin inspirate, au apărut în toate ţările comuniste: Diko Braz - Ariciul (Cehoslovacia), Frischer Wind - Aer proaspăt, redenumit Oelenspiegel (un fel de Păcală german) (RDG), Szpilky - Bolduri (Polonia), Stircel - Bondarul (Bulgaria), Man Hua (China), Jez (Iugoslavia), Chipăruş (RSS Moldovenească). Tuturor le servise drept model Crocodilul moscovit, înfiinţat de Maiakovski. Despre lumea graficienilor de satiră ne-a povestit Albert Poch, redactor artistic al revistei Urzica (1953-1984) şi unul dintre marii caricaturişti români.
MAEŞTRII CARICATURII ROMÂNEŞTI
"Am lucrat 30 de ani la Urzica, pe postul de redactor artistic, îşi deapănă amintirile Albert Poch. Intrasem de foarte tânăr, de student. Absolvisem Artele Plastice. Primul desen l-am publicat în Viaţa Capitalei. La Urzica, redactor-şef adjunct era Nell Cobar, unul dintre cei mai importanţi caricaturişti pe care îi are ţara asta. M-a primit chiar el. I-am pus desenele pe masă, le-a privit cu interes, s-a uitat apoi la mine. Probabil că l-a impresionat tinereţea mea. «Cum te cheamă pe dumneata?». I-am spus numele. «Sunt student la Artele Plastice». «Auzi, eşti bun, domnule. O să te publicăm. Dar hai să-ţi găsim un nume. Ce ţi-a venit cu numele ăsta?» «Păi aşa mă cheamă pe mine». Şi am scos legitimaţia de student. «Bine, domnule, ai un nume predestinat». M-au angajat acolo, asta a fost în '53."
Despre colaboratorii săi îşi aminteşte cu respect. Îi nu
