Complexul Studenţesc din Timişoara nu este populat doar de studenţi. Boschetarii le ţin companie acestora de ani buni. Nu părăsesc campusul de dimineaţă şi până seara, iar unii studenţi deja s-au obişnuit cu prezenţa lor.

Odată ajuns în campus, nu ai cum să nu îi remarci. Boschetarii sunt în lumea lor. Gălăgioşi, îi vezi mereu stând grupaţi lângă peretele câte unui cămin sau aproape de treptele de ciment ale localurilor. Cu pungile cu aurolac în mână, strigă, se mişcă, râd zgomots şi din când în când schiţează câte un gest obscen către trecători.

Unii dintre ei stau strategic la intrările în fast-food-uri şi cerşesc Alţii interacţionează cu oamenii. Stau de vorbă cu vânzătorii magazinelor din zonă cu care pe parcursul anilor s-au împrietenit sau mai solicită studenţilor o ţigară şi un foc.

Cine sunt şi de unde vin

Boschetarii din complex sunt vagabonzi uitaţi de lume pe străzile din Timişoara. Preferinţa pentru campusul studenţesc este una firească, pentru că în zona locuită de studenţi este mereu agitaţie şi forfotă, chiar şi pe timp de noapte. Nu are niciunul mai mult de 25 de ani, iar cei mai tineri dintre ei de-abia au învăţat să meargă fără ajutor. S-au încadrat în peisaj şi se pare că nu au gânduri de a-şi muta reşedinţa. Din când în când, câte o razie a poliţiei comunitare eliberează complexul de aurolaci. Ziua următoare însă, lucrurile revin la normal, iar vagabonzii la locurile lor.

Ierarhie underground

Deşi par o adunătură de oameni îmbătaţi cu aurolac care nu mai ştiu de pe ce lume vin şi încotro se îndreaptă, vagabonzii de complex sunt foarte bine organizaţi. Liderii găştii stau mereu retraşi şi privesc parcă în gol. Cei mai mici dintre ei sunt trimişi la înaintare pentru că au cele mai mari şanse să trezească mila trecătorilor şi să primească un leu. Vorbesc politicos, se uită galeş şi-şi expr