Suma este de 10 ori mai mare decât cea care se vehicula imediat după incidentul din 15 septembrie. Dacă iniţial se vehicula furtul a 280.000 de lei, la trei luni de la comiterea jafului, anchetatorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au aflat care a fost în realitate suma furată.
Firma G4S a emis, zilele trecute, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, un comunicat în care a specificat că mascaţii, care i-au ameninţat pe cei trei angajaţi ai societăţii, au fugit cu suma de 2.630.000 de lei şi 2.000 de euro.
Anchetă în desfăşurare
„Sunt singurele detalii pe care vi le putem comunica până la această dată sunt cele pe care ni le-a comunicat, zilele trecute, societatea G4S, şi care a zis că, în data respectivă, maşina blindată transporta 2.630.000 de lei şi 2.000 de euro", a afirmat Ioan Petran, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Imediat după incident, se vehicula însă suma de 280.000 de lei, adică aproximativ 66.000 de euro, de zece ori mai puţin decât s-a furat în fapt.
Ioan Petran nu a vrut să dea mai multe detalii despre anchetă sau despre posibilii suspecţi, mărginindu-se să afirme doar că „ancheta se află în desfăşurare". „Este vorba despre un caz foarte complicat, care necesită mai mult timp pentru finalizare", a mai spus el. La fel de rezervaţi s-au dovedit a fi şi reprezentanţii firmei G4S: „Nu vă putem da nicio informaţie, pentru că persoana care se ocupă de caz lipseşte din instituţie. Nu vă putem da nici numărul ei de mobil".
Agenţii de pază, cercetaţi de Parchet
Jaful de pe Pasul Gutâi, din 15 septembrie, a ridicat multe semne de întrebare cu privire la autenticitatea atacului. Şase bărbaţi mascaţi, îmbrăcaţi la fel ca poliţiştii de la Intervenţii Rapide, au atacat o maşină de transport valori, la ora 7.20, la coborâre înspre localitatea M