Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volt se lansează în California

Publicat in Curierul, vineri 11 decembrie 2009 ·

Chevrolet a anunţat recent, în cadrul Salonului auto internaţional de la Los Angeles, faptul că autovehiculul electric Volt cu autonomie extinsă va fi disponibil spre sfârşitul anului viitor în California, cea mai mare piaţă de autovehicule noi din SUA, urmând apoi alte pieţe importante din diferite regiuni ale Statelor Unite ale Americii.

"California reprezintă în mod natural cea mai importantă piaţă pentru modelul Volt. Pe lângă faptul că este cea mai mare piaţă de automobile, californienii sunt primii interesaţi să adopte tehnologiile inovatoare", a declarat Brent Dewar, vicepreşedinte al GM, Global Chevrolet Brand.

Începerea producţiei modelului Volt este programată pentru sfârşitul anului 2010. Preţurile nu au fost anunţate. Primele pieţe de lansare a modelului Volt, inclusiv California, vor avea un rol esenţial în validarea disponibilităţii pieţei de vânzare cu amănuntul faţă de autovehiculele electrice. GM colaborează cu principalele companii de utilităţi din întreaga Americă de Nord în pregătirea din timp a fiecărei pieţe regionale înainte de lansarea pe piaţa de vânzare cu amănuntul. Chevrolet va începe livrarea modelului Volt în Europa înainte de sfârşitul anului 2011.

În contextul programului de cercetare şi demonstrare, Chevrolet va pune la dispoziţia participanţilor un număr de peste 100 de autovehicule Volt, ce vor fi utilizate timp de doi ani în cadrul parcurilor auto ale acestora. De asemenea, Chevrolet va utiliza tehnologia telematică OnStar pentru colectarea datelor referitoare la performanţele autovehiculelor şi la reacţiile şoferilor, ce vor fi transmise Departamentului american al energiei şi apoi vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea experienţei clienţilor în timpul utilizării noii tehnologii. Deoarece modelul Volt este creat pentru a putea fi încărcat cu energie în mod comod oriunde, programul include şi construirea a pes

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum o ora
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 29 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Amplă acţiune de anihilare a unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini avariate periculoase aduse din SUA în Europa/ Zece suspecţi arestaţi şi 18 audiaţi/ Prejudiciu de peste 31 de milioane euro/ Aproape 20 de ţări implicate, inclusiv România

News.ro acum o ora
Europol a sprijinit o ampă acţiune condusă de Parchetul European (EPPO) la Berlin (Germania) şi Vilnius (Lituania), pentru anihilarea unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini grav avariate, periculoase, aduse din SUA în state ale Uniunii

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum 39 minute
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

Directorul executiv al DSVSA Tulcea a fost arestat preventiv pentru luare de mită/ El ar fi cerut 50.000 de euro reprezentantului unei societăţi comerciale, sumă din care ar fi primit mai mult de jumătate

News.ro acum 3 ore
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, el ar fi cerut 50.000 de euro reprezent

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°