Dacă tranşele de la FMI şi CE nu vin în următoarele trei luni, statul român ar putea ajunge curând într-un impas financiar similar. Sursa: Reuters
România ar putea ajunge în situaţia Greciei dacă nu va primi următoarele tranşe de la FMI şi Comisia Europeană înainte de luna martie a anului viitor.
În acest moment, grecii se află într-o situaţie gravă, cu o datorie externă ajunsă la un nivel-record, de 300 de miliarde de euro, adică 125% din produsul intern brut (PIB), cum a recunoscut ministrul adjunct de finanţe elen, Filippos Sahinidis. În acelaşi timp, previziunile arată că, la finele acestui an, deficitul bugetar al ţării va fi de 12,7%, de patru ori peste pragul maxim de 3% acceptat de Comisia Europeană.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit în scădere calificativul Greciei, de la „A-“ la „BBB+“, cu perspectivă negativă. Totodată, Standard&Poor’s a avertizat că ar putea coborî ratingul ţării din cauza posibilelor probleme cu plata datoriilor.
Consum mult peste posibilităţi
Chiar dacă datoriile externe ale României se situează în jurul a 30% din PIB, iar deficitul bugetar nu se va adânci peste 8%, specialiştii spun că incertitudinea politică va juca un rol decisiv în evoluţia economiei româneşti.
Cu atât mai mult cu cât există multe asemănări între Grecia şi România. „Cetăţenii acestor ţări sunt obişnuiţi să trăiască peste posibilităţi şi nici măcar nu realizează acest lucru. În plus, în ambele cazuri economia a fost, până acum, susţinută de consum”, afirmă profesorul de economie Daniel Dăianu.
Potrivit acestuia, o altă asemănare este evaziunea fiscală foarte mare, prezentă în ambele sisteme, dar şi faptul că sectorul public utilizează prea multe resurse. Nu în ultimul rând, în ambele situaţii există mentalitatea că „statul trebuie să dea”.
În timp c