La birt, George Lesnea era încîntător. Ochii, de o tăietură vag asiatică, deveneau des clipitori cînd improviza fulgerător epigrama. Destinată cuiva de la masă. Şi emisă în timbrul lui acut. Cel ce ivea adesea hazoase confuzii telefonice, fiind confundat cu al doamnei Lesnea: - Sărut mîinile, doamnă Lesnea. - Nu, nu, eu sînt. Dar şi picantele lui rememorări dintr-un îndepărtat Iaşi, din care încă nu plecaseră Teodorenii. La birt, Lesnea era încîntător. Dar... dar... "Partidul e-n toate", bla-bla, bla-bla.
La aceeaşi masă, Mihai Ursachi nu voia niciodată să lase impresia că trecuse prin puşcărie comunistă. De altfel, nimeni din noi nu-l provoca în subiect. Era şi momentul lui de vîrf, cînd îşi publica primele volume de poezie şi cînd casa-i din "celesta mahala" era frecventată de numele marcante ale zilei. Moment ce avea să devină, totuşi, de nesuportat. De unde şi dispariţia lui subită. Din care primeam - strategic? - minunate ilustrate din minunate metropole. întrerupte, brusc, din ziua în care dom' colonel R. m-a plantat pe troturar cu zîmbetu-i inimitabil: - Ce-aţi mai primit de la Ursachi?
Emisiune stupefiantă cu de mult plecatul Petru Popescu. Atît de briant în anii afirmării. Dar şi atît de fulgerător uitat în momentul plecării. Iată, din fericire, nu definitiv. îmbătrînit bizar, cu nefericiţi ochelari împuţinîndu-i faţa, fostul june prim al romanului anilor şaptezeci ne reface acum memoria cu acelaşi, inubliabil, zîmbet de ecran. Ecran care şi avea să-i deschidă uşile mirabile ale platourilor americane. Subiectul către care este invitat să se îndrepte e recentul său roman, avînd-o în prim plan pe Zoe, fiica Ceauşeştilor. La acea vreme, motiv de îngrijorare pentru ai ei, prinsă fiind ea, amoros, în mrejele fascinantului romancier. Clou-ul interviului televizat nu pare a fi atît faptul în sine, cît plasarea intervievatului în postura
