Statele Uniunii Europene au decis, astăzi, să acorde un ajutor de 7,2 miliarde de euro statelor sărace, pentru o perioadă de trei ani, cu intenţia de a le ajuta să facă faţă impactului încălzirii climatice, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP. Sursa: Reuters Această decizie a fost luată în ultima zi a summitului şefilor de stat şi de guvern din cadrul Uniunii Europene, la Bruxelles.
Suma este mai ridicată decât obiectivul iniţial al preşedinţiei suedeze a Uniunii, care era de aproximativ şase miliarde de euro. Europenii vor contribui, astfel, cu aproximativ o treime din totalul ajutorului mondial prevăzut pentru ţările sărace, în cadrul negocierilor internaţionale în curs, la eforturile împotriva încălzirii globale.
Acest ajutor, finanţat de ţările bogate, constituie una dintre mizele principale ale negocierilor internaţionale în curs la Copenhaga. Suma va trebui să permită ţărilor în curs de dezvoltare să facă faţă impactului încălzirii globale şi să creeze economii slab poluante.
CITIŢI ŞI:
SUA va limita emisiile de gaze cu efect de seră
Protocolul de la Kyoto, reîncălzit
Soluţii pentru salvarea Planetei
Copenhaga, cel mai fierbinte punct al lumii
Pericolul încălzirii globale: un urs de gheaţă se topeşte
Summitul climei pentru români: redu, reciclează, refoloseşte