Un concert care sa marcheze aniversarea a 130 de ani de relatii diplomatice dintre România si Italia nu avea motive sa ramâna altceva decât un frumos moment muzical, asa cum au mai fost si vor mai fi, la care se participa si se aplauda din politete .
Evenimentul a fost organizat de Ambasada Italiei in parteneriat cu Radio România la inceputul acestei luni, la cea mai importanta sala de concerte din Roma, Auditorium Parco della Musica. Organizatorii, nevoiti sa lupte pentru corectarea unei imagini predominant negative pe care o are România in Italia, au dorit sa contraatace cu un concert extraordinar adunând talent, tinerete, virtuozitate si originalitate. Sala Giuseppe Sinopoli a Auditorium-ului a mai gazduit un concert al Orchestrei Nationale Radio in urma cu 6 ani, dirijor fiind atunci Ilarion Ionescu-Galati. Reteta surprinzatoare pentru numerosii invitati la eveniment - diplomati, politicieni, personalitati ale vietii culturale - a venit din afisul alaturând trei nume ale generatiei aflate in plina ascensiune, muzicieni cu vârste intre 30 si 40 de ani, nume mai mult sau mai putin cunoscute, dar reusind sa convinga publicul din prima si pâna in ultima clipa a concertului.
Despre violonistul Alexandru Tomescu a auzit mai toata lumea, charisma sa incontestabila fiind dublata de o preocupare pentru propria imagine pe care a cultivat-o in ultimii ani. Partenerul sau de duo, pianistul Horia Mihail, este mai putin celebru, dar evolutia celor doi ca solisti in Concertul pentru pian, vioara si orchestra de Felix Mendelssohn a fost una cu totul exceptionala, coerenta cu care se succedau elanurile entuziaste ale viorii si frazele pline de pasiune ale pianului depasind parca datele partiturii compuse de autor, se pare, la numai 12 ani. A contribuit la acest rezultat si dirijorul Radu Popa, care, impreuna cu Orchestra Nationala Radio a asigurat un acom