La sfârşitul întâlnirii dintre democrat-liberalii şi liderii UDMR, Marko Bela a transmis că formaţiunea pe care o conduce este dispusă să intre la guvernare alături de PD-L. Emil Boc a reiterat ideea că preferă un Guvern pe axa PNL - UDMR, dar este exclusă negocierea cu liberalii pe tema premierului. Sursa: EVZ "Prioritatea este să avem un Guvern susţinut. UDMR doreşte să aibă un dialog cu toate partidele parlamentare", a spus Marko Bela.
"Scopul nostru este formarea unei majorităţi politice în Guvern. Opţiunea noastră este o guvernare de dreapta, pe axa PNL- UDMR. Noi preferăm constituirea unei asemenea majorităţi. PD-L-UDMR are avantajul de a avea aceeaşi familie politică la nivel european- PPE. Nimic nu e mai rău decât să stăm în acest climat de instabilitate", a spus la rândul lui Emil Boc, preşedintele PD-L, după discuţiile cu liderii UDMR. Boc a mai spus că se poate vorbi şi de anumite variante de prim-ministru, după validarea de către CCR a rezultatelor alegerilor.
Liderul PD-L a precizat ulterior întâlnirii cu UDMR că îi aşteaptă în continuare la discuţii pe liberali, dar exclude negocieri pe tema premierului, care ar trebui "să exprime voturile românilor". Emil Boc a reiterat astfel ideea că primul-ministru va fi numit din rândul democrat-liberalilor, care au cele mai multe mandate în Parlament.
"Tăriceanu ne-a dat afară de la guvernare"
Ideea ca liberalii să poată obţine postul de premier a fost respinsă şi de Adriean Videanu, vicepreşedintele PD-L. "În 2007, Călin Popescu Tăriceanu ne-a dat afară de la guvernare. Să nu uităm asta. Mie mi se pare exagerată solicitarea lor. Au un număr limitat de mandate, mai mic decât PD-L. Eu mă aşteptam să vină cu propuneri de guvernare, nu să vină să ceară postul de premier. De ce?", a spus Videanu, adăugând că PD-L a dat deja un premier desemnat, acesta fiind Li