Vreme de trei decenii, pictorul şi profesorul Liviu Lăzărescu a predat studenţilor de la Universitatea de Arte Frumoase din Bucureşti, indiferent ce denumiri a purtat ea în acest interval, un curs amănunţit, în permanenţă îmbogăţit şi nuanţat, de Cromatologie, adică de ştiinţă a culorii. Structurat mai apoi într-un studiu amplu şi dens, un adevărat Tratat de Cromatologie şi publicat la Editura Polirom cu cîţiva ani în urmă, cursul profesorului-pictor, sau al pictorului-profesor, trece dincolo de amfiteatrele universităţii, se adresează unei categorii foarte largi de cititori, şi îşi modifică substanţial statutul, devenind din act pedagogic cu destinaţie restrînsă, un veritabil act de cultură cu destinaţie nelimitată. Evident că noţiunea de ştiinţă este aici atît de extinsă încît raza ei de acoperire devine, oarecum, insuficientă. Ceea ce propune Liviu Lăzărescu în această carte, unică pentru spaţiul cultural românesc, nu este doar o cercetare aplicată şi o analiză teoretică a culorii, cu scopul de a acoperi o necesitate didactică imediată, ci şi o amplă şi profundă evaluare a propriei noastre existenţe în spaţiul culorii, o adevărată ontologie a culorii în care limbajul artistic nu este decît una din ipostazele multiple ale acestei fascinante realităţi. Privirea cercetătorului porneşte chiar de aici, de la relevanţa culorii în universul picturii, adică de la ton, însă ea se deschide încetul cu încetul, se diversifică, îmbrăţişează tot mai multe teritorii, intră în mecanismele subtile ale mai multor specialităţi, şi sfîrşeşte prin a fi un factor de coagulare, de sinteză, care generează, la rîndul său, o adevărată saga, o amplă epopee a culorii.

Observaţia, experienţa directă şi cultura, cea din urmă atingînd cotele înalte ale erudiţiei, se solidarizează pe nesimţite într-o epică exactă şi seducătoare în acelaşi timp, iar cititorul este purtat într-o aven