Termenul pana la care Romania era obligata sa adopte bugetul de stat pe 2010 a expirat ieri, astfel ca toate asteptarile s-au adeverit: transa de 1,5 miliarde euro din imprumutul acordat de FMI a fost oficial ratata. Statul, in nevoie disperata de bani, isi va pierde credibilitatea in fata bancilor si risca sa nu mai aiba de unde sa se imprumute.
Cu un guvern interimar fara puteri depline, cu rezultatul alegerilor prezidentiale contestat de PSD si cu un Parlament care si-a ignorat atributiile de a vota un premier propus de Traian Basescu, acordul de imprumut cu Fondul Monetar International (FMI) este oficial suspendat. Romania a avut timp pana ieri sa adopte bugetul de stat pe anul 2010, lucru ce le-ar fi permis oficialilor FMI sa propuna acordarea transei de imprumut pe decembrie, in ciuda faptului ca statul roman nu si-a respectat mai multe obligatii din acord. Propunerea ar fi urmat sa fie facuta de responsabilii FMI pentru Romania intr-o intalnire cu sefii institutiei, intr-o sedinta pe data de 15 decembrie, doar daca Romania avea gata legea bugetului pe anul 2010 pe data de 10 decembrie. Statul se vede, astfel, obligat sa supravietuiasca fara aproximativ 1,5 miliarde euro de la FMI pana in luna martie 2010, cand este programata a patra transa de imprumut. "Vom fi gata cand sunteti si voi gata.
Nu numai FMI, dar nici Comisia Europeana nu au fixat date pentru urmatoarele misiuni", a avertizat Tony Lybek, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, care a dat de inteles ca mai multe concesii decat cele facute deja in favoarea statului roman nu se pot acorda.
Analistul economic Liviu Voinea, membru in Consiliul de Administratie al Eximbank, ne-a explicat ca suspendarea de facto a acordului cu FMI este grava, pentru ca "va trebui sa ne imprumutam mult mai scump de pe piata interna bancara, cu dobanzi mult mai mari". In prezent, Ro