"Tropicele surîzătoare" s-au întristat din nou pentru că, iată, a dispărut inventatorul sintagmei de la care am plecat scriind despre Brazilia. Sintagma cu pricina îi va supravieţui lui Claude Lévi-Strauss un număr indeterminabil de ani, dar creatorul ei s-a retras definitiv în umbră.

E impresionant să observi şocul pe care l-a provocat în Brazilia moartea lui Claude Lévi-Strauss: oricît de ciudat ar părea, brazilienii îl considerau un "aproape brazilian" - şi asta doar pentru că prima lui carte celebră, Tristes tropiques, se bazase pe o experienţă braziliană. întreaga suflare intelectuală, oameni care n-au nimic a face cu filozofia ori antropologia l-au plîns ca pe un patron spiritual; probabil că savanţii de la Tropice au început să se intereseze cu adevărat de indienii bororo şi nambiquara, locuitori ai teritoriului Braziliei, mai ales după apariţia cărţii Tristes tropiques. Ea nu era deloc tandră cu societatea braziliană a anilor 30; autorul consumase destule rezerve de sarcasm pentru a-i portretiza pe intelectualii brazilieni cu care avusese a face. Dar acum nu mai contează! Cei de astăzi par a nu se regăsi deloc în nu prea îndepărtaţii lor antecesori.

Dacă Brazilia a marcat începutul carierei etnologului, dacă în Mato Grosso şi Amazonia a avut el revelaţia popoarelor băştinaşe, abia mai tîrziu, ca refugiat în Statele Unite, şi-a modelat Lévi-Strauss teoria ce avea să-i aducă celebritatea. întîlnirea cu Jacobson şi cu structuralismul în formare i-a oferit instrumentul cu ajutorul căruia materialul etnografic strîns oarecum la întîmplare a căpătat un sens. Tristeţea cercetătorului de pe teren la vederea bieţilor amerindieni, tristeţe extinsă apoi asupra întregilor Tropice, a fost şi tristeţea unei discipline, a unei metodologii care nu mai aducea mari satisfacţii: documente şi fapte, imagini şi credinţe acumulate la nesfîrşit. Vieţile a