Coridorul răsună de acordurile muzicii uşoare ce răzbat din sala ce găzduieşte clasa I B. Copiii sunt în pauza mare: dansează, aleargă sau şterg tabla cu un burete mare, indisciplinat, ce mai sare cât acolo din mânuţele neindemânatice. „Avem un program denumit şcoală după şcoală” îmi explică învăţătoarea lor, Rodica Belu. „După orele obişnuite de şcoală, toată clasa mergem la masă la restaurantul Predeal, din apropiere, apoi ne întoarcem, ne continuăm lecţiile ce nu le–am terminat, ne scriem temele, exersăm, facem mişcare, avem diferite activităţi până la ora 16, când copiii se duc acasă”, continuă Rodica Belu. Originară din Buzău, a terminat Institutl Pedagogic din Bacău şi de cinci ani se află în oraşul nostru. „Nu ştiu dacă asta are importanţă, dar sunt din Buzău, am venit cu detaşare, de cinci ani, ne place aici, şi a fost o experienţă plăcută că oamenii sunt amabili, chiar vin cu tine şi îţi arată când cauţi o stradă, nu te mănâncă, am popularizat asta de fiecare dată”, povesteşte cu amabilitate Rodica Belu.

Copiii stau cuminţi în bănci, sorbind cuvintele învăţătoarei lor, iar la poza toţi ar vrea să stea lângă ea! „La grădiniţă nu mi-a plăcut că strigau educatoarele” spune o fetiţă şi altele intervin cu completări: „şi trebuia să dormim după-masa şi trebuia să mâncăm tot din farfurie”, apoi un băieţel adaugă: „La şcoală învăţăm mult mai multe lucruri”. Când vine vorba de meserii, copiii se gândesc, se gândesc…apoi spun…lucruri trăznite! Jumătate de clasă se vrea doctoriţă, ca mama, ca vecina sau pur şi simplu, „ca să vindec medicamentele” spune o fetiţă. Alte se face asistentă, dar nu i sigur că vor lucra împreună. Avem un soldat, un militar şi un mascat. „Îmi plac mascaţii, i-am văzut când au venit în Vale, dar nu ştiu ce au făcut că nu i-am urmărit!”, îmi explică Marius şi mă priveşte convingător cu nişte ochi de smarald! Avem şi poliţişti,