Drame cumplite care mutileaza destine au loc din cauza nepasarii autoritatilor "Nu mai da! Ma doare, te rog nu mai da!", plinge copilul, ferindu-se din calea loviturilor. "Tu crezi ca esti de capul tau? Eu te-am facut, eu te omor!", striga parintele, lovind in continuare. De cite ori nu ati vazut astfel de scene, mai dure sau mai "blinde"? De cite ori v-ati exprimat dezaprobarea? Ati luat vreodata atitudine? Foarte multi ar raspunde nu. Pentru ca, la noi, e o stare de fapt oarecum de inteles: pentru multi dintre romani, bataia e rupta din rai. Afectati de acest lucru sint insa copiii. Drumul de la suportarea unui abuz pina la o copilarie normala e lung si plin de greutati. O stiu autoritatile din statele dezvoltate, unde parintii ajung in fata acestora chiar si atunci cind pe pielea copilului e descoperita doar o mica vinataie. Un copil abuzat are nevoie de interventia "celor mari" pentru a-si putea reveni. De cele mai multe ori insa problemele unui copil abuzat sint rezolvate la noi doar la nivel birocratic, prin pedepsirea vinovatilor. De copil insa nu se ocupa nimeni, in afara cazurilor extreme. Trauma psihica nu preocupa in mod serios pe nimeni: ramine sa macine copilul chiar si cind a ajuns la maturitate. Stiati ca peste o mie de copii din judetul Iasi sufera in fiecare an diferite tipuri de abuzuri? Practic, in fiecare zi, trei copii ieseni capata sechele psihice adesea pe viata. Si nimeni nu pare dispus sa faca deocamdata ceva eficient pentru ei. ce ar fi totusi de facut? In familie, in comunitatea in care traiesc sau in unitatea de invatamint, abuzurile se petrec de multe ori cu acordul tacit atit al parintilor, cit si al autoritatilor locale. Daca in tarile civilizate persoana care a agresat sau a abuzat intr-un alt mod un copil este trasa la raspundere imediat, la noi ajung in atentia autoritatilor doar cazurile foarte grave. Chiar si in cazul acestora, ter