Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2010 - Apocalipsa şomajului

Publicat in Curierul, vineri 11 decembrie 2009 ·

Companiile vor continua şi în 2010 concedierile, îngroşând numărul celor 700.000 de şomeri actuali

Presat de FMI, statul va trebui să concedieze masiv din aparatul de stat costisitor şi supradimensionat

Pârvan (CNPR): Anul viitor firmele vor apela din ce în ce mai mult la ore suplimentare şi se vor axa pe angajaţii existenţi

Anul 2009 a fost un an dificil pentru români. Încă de la sfârşitul anului trecut se preconiza că economia românească va trebui să facă faţă unui şir de falimente şi, implicit, unui număr mare de şomeri. Pe pracursul anului aceste scenarii au fost confirmate, în ciuda repetatelor rânduri în care reprezentanţii mediului de afaceri avertizau că avem nevoie rapid de măsuri concrete pentru a nu amplifica şi mai mult efectele crizei. În prezent, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului a crescut în luna noiembrie cu 0,4% faţă de luna anterioară şi a atins 7,5 %, nivel pe care România nu l-a mai înregistrat în această lună din anul 2003, când a fost 7,2%. Potrivit Agenţiei, numărul total al şomerilor înregistraţi a fost de 683.123 de persoane, care au la dispoziţie aproximativ 10.000 de posturi, ceea ce face şi mai dificilă situaţia de pe piaţa locurilor de muncă. La sfârşitul lunii septembrie, directorul general al ANOFM, Eugen Preda, estima că numărul şomerilor ar putea creşte până la sfârşitul anului la 725.000 - 750.000 de persoane, în condiţiile în care rata şomajului se va apropia de 8%.

Anul viitor angajaţii vor munci mai mult

Reprezentanţii mediului de afaceri atrag şi ei atenţia asupra faptului că cel puţin în prima jumătate a anului viitor rata şomajului va continua să crească în condiţiile în care economia resimte încă efectele crizei. Cristian Pârvan, directorul general al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), a atras atenţia asupra fapt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 32 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 32 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 41 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 14 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 17 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°