Un roman din 1995, semnat de David Lodge, Therapy (Terapia, în traducerea lui Radu Paraschivescu) a fost reluat constant de Poliromul ieşean în ultimii ani, din motive lesne de înţeles. Este vorba despre un text oarecum singular în opera lodgiană de pînă acum, atît din punct de vedere tematic şi arhitectural, cît şi stilistic. Probabil că o caracterizare din avion a romanului ar fi aceea de "epic al crizei", o criză personală, desigur, a scriitorului intrat în etapa senectuţii aride, însă şi una mai generală a scriitorului metamorfozat, reprofilat, cînd nu marginalizat pur şi simplu, în interiorul universului postindustrial. Nu trebuie să se înţeleagă de aici că umorul şi destinderea narativă (acea relaxare şi aparentă uşurinţă a scrisului) - care l-au transformat pe Lodge în prozator internaţional - lipsesc din Terapia. Dimpotrivă, aş spune că pe ele se întemeiază din nou, cu bună ştiinţă, reţeta infailibilă de succes a scriiturii. Gravitatea nu se află în ton, ci în intrigă, în derularea neprevăzută a evenimenţialului - surprinzător pentru cititor şi, în egală măsură, pentru protagonist. Criticul cultural va identifica aici, fără îndoială, drama (morală, psihologică) a societăţii consumiste în ansamblul ei. Se poate vorbi şi despre aşa ceva, dar sentimentul meu e că romanul explorează - în notă solemnă - mai curînd tribulaţiile unui anumit model tipologic, pe fundalul schimbător al postindustrialităţii.

Acest "model" cuprinde, în sens foarte larg, profilul scriitorului autentic (scriitorul in aeternum să spunem, acea entitate transpersonală, sensibilă necondiţionat la tragediile colective, pe care şi le asumă, printr-un fel de transfer şamanic, ca traume individuale) devenit - din slăbiciune proprie, dar şi de nevoie - o fantoşă a societăţii de consum. Corupt de recompensa financiară şi notorietatea imediată, el acceptă depersonalizarea, folosindu-şi t