"A treia primavara de la Beijing" din 1989 (numita astfel pentru a o separa de celelalte doua care au precedat-o in 1976 si, respectiv, 1957) a durat trei luni. Este, desigur, o ironie a istoriei faptul ca in 1976 multimea stransa in Piata Tiananmen solicita eliberarea lui Deng Xiaoping, simbol si speranta a reformarii societatii, pentru ca in 1989, acelasi Deng Xiaoping sa ordone reprimarea multimilor protestatare. In ciuda nuantelor care le diferentiaza, toate cele trei primaveri de la Beijing au in comun faptul ca sunt rabufniri sociale ale unor tensiuni politice si economice. Mai exact, ceea ce uneste protestele publice din capitala chineza este un amestec de contestare reformista si disidenta politica.
Moartea lui Stalin, vantul destalinizarii care batea de la Moscova, dificultatea de a adapta modelul sovietic la societatea chineza si expansiunea Chinei, au grabit ruptura chino-sovietica de la sfarsitul anilor 50. In acest fel, Mao Zedong, cel care in 1949 a instaurat Republica Populara Chineza, a pornit in cautarea unui model original. Asa s-a nascut maoismul. Primul rezultat al maoismului a fost programul economic "Marele Salt inainte" care a esuat, la scurt timp, in 1957. Pe acest fundal a avut loc "Primavara de la Beijing", prima contestare publica. Pe termen lung, esecul acestei initiative a adus in conflict tabara pragmaticilor care punea accent pe modernizarea industriala (intre care si Deng Xiaoping) si adeptii revolutiei ideologice (intre care Mao). Aici se tes cauzele masacrului de la Tiananmen.
Deng Xiaoping, principalul locotenent al lui Mao, cade in dizgratie. Impotriva celor ca Deng, Mao organizeaza incepand cu 1966 "Revolutia culturala", o miscare menita sa stranga studentii, muncitorii si soldatii impotriva cadrelor de partid. Cu sprijinul armatei, Mao astfel revine la conducere, ca lider suprem. Pe fondul revolutiei
