Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Tănase: "Fata asta îl distruge definitiv!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 11 decembrie 2009 ·

Ionuţ, fratele mai mare al lui Cristi Tănase, mărturiseşte că familia nu poate face nimic ca să-l ajute pe fotbalistul Stelei

- Ionuţ, cît de tare e afectată familia voastră de scandalurile în care e implicat Cristi?

- Păi, eu sînt în Bucureşti acum, am venit să vorbesc cu el. Dar Cristi e la stadion, în apartament era doar Iulia. Am bătut la uşă şi nu a vrut să-mi răspundă. Ce să fac, să sparg uşa? Să intru cu forţa peste ea în casă? O fi cu vreo prietenă de-ale ei, că mai are obiceiul să aducă tot felul de fete.

- E adevărat că mama ta a ajuns la spital miercuri noapte?

- Da, a făcut o criză cînd a văzut filmuleţul cu Cristi dansînd şi cîntînd cu lăutarii. Mă tem că e ceva grav, fiindcă nu-şi mai simte partea stîngă, nici mîna, nici piciorul!

- Dar Cristi ce părere are despre evenimentele astea?

- Voi merge să discut şi cu el, dar ce ar mai fi de zis? Nu vedeţi că nu e prima dată? Culmea, în Piteşti nu era deloc petrecăreţ, s-a apucat să-şi facă de cap tocmai la Bucureşti, unde toată lumea e cu ochii pe el! E vînat permanent, vă spun sigur! Păi, de data asta, un prieten cu care a stat la masă l-a filmat şi a vîndut informaţiile ziarelor!

- De ce nu se opreşte din petreceri?

- Nu-l lasă fata asta! Şi nici el pe ea, ceea ce chiar nu pot să pricep! Iulia Tăbăcaru l-a înşelat, eu personal i-am demonstrat asta lui Cristi, dar tot nu vrea să asculte. Nu ajunge nicăieri dacă o ţine tot în stilul ăsta.

"L-am auzit pe Gigi Becali vorbind despre amenda de 30.000 de euro. Omul are dreptate, a dat o grămadă de bani pe Cristi şi e şocat cînd vede ce se întîmplă!"

Ionuţ Tănase, fratele lui Cristi

"Cristi nu are ce căuta în casa mea de Sărbători cu aia după el. Este cel mai rău lucru care mi se putea întîmpla. L-a distrus definitiv!"

Mama lui Tănase, în Fanatik

Ionuţ, fratel

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 24 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 29 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 24 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 47 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°