Pasajul Pipera-Tunari va fi inaugurat, sâmbătă, la ora 10.00, astfel că circulaţia pe pasaj va fi reluată, au declarat pentru Mediafax, reprezentanţii Biroului de presă ai Primăriei Voluntari. Inaugurarea pasajului a fost întârziată aproape două săptămâni pentru că trebuia efectuată recepţia lucrărilor. Pasajul are două benzi pe sens, o lungime de 232,39 metri, o lăţime de 18,6 metri, două trotuare de 1,5 metri şi parapeţi pietonali, iar rampele de acces au o lungime
Pasajul Pipera-Tunari va fi inaugurat, sâmbătă, la ora 10.00, astfel că circulaţia pe pasaj va fi reluată, au declarat pentru Mediafax, reprezentanţii Biroului de presă ai Primăriei Voluntari.
Inaugurarea pasajului a fost întârziată aproape două săptămâni pentru că trebuia efectuată recepţia lucrărilor.
Pasajul are două benzi pe sens, o lungime de 232,39 metri, o lăţime de 18,6 metri, două trotuare de 1,5 metri şi parapeţi pietonali, iar rampele de acces au o lungime de 181,2 metri. Pasajul este iluminat, are sisteme de semnalizare şi parcaj.
Valoarea totală a lucrărilor la Pasajul Pipera-Tunari, realizate de constructorii portughezi Mota-Engil Engenharia e Construcao SA, Construcoes Gabriel SA şi Empressa de Construcoes Amandio Carvalho, este de 11.442.890 euro, din care 7.269.668 de euro (63,53%) din fonduri europene, 2.423.604 de euro de la bugetul de stat, 699.847 de euro de la bugetul Consiliului Local Sector 2 şi 1.049.771 de euro de la Consiliul Local Voluntari.
Un an de întârziere
Începute în august 2007, lucrările urmau să se încheie în 30 noiembrie 2008, însă termenul de finalizare a fost prelungit prima dată până în aprilie 2009, apoi până în august şi ulterior până în noiembrie, din cauza lucrărilor suplimentare pentru mutarea unor reţele. În plus, valoarea iniţială a proiectului, de peste şapte milioane de euro, a crescut cu aproximativ patru milioane de