1. În ultimii ani de nervoasă globalizare, de grăbită extindere a unei perspective "din satelit", particularităţile locului geografic se văd nu o dată neglijate, date la o parte ca nişte iritante obstacole în calea "progresului". Specificul naţional riscă a fi taxat drept provincialism desuet, iar cel provincial pur şi simplu radiat. Însuşi marele Blaga apare măsurat cu o anume stînjenire, ca un soi de "caz" clasat, bun doar de trecut în istorie şi-n manuale, după cum Bacovia supravieţuieşte mai cu seamă pe o latură a sa ce se "universalizează" mai lesne, cea a angoasei. În pofida acestor circumstanţe, producţia poetică se îndărătniceşte a porni inclusiv din toposuri cu particularităţi culturale proprii, care modelează temperamente, se răsfrîng în imaginar şi în stilistică deseori la un nivel de autenticitate ce se cuvine luat în considerare. Un exemplu: Maramureşul, care nu e numai un set de poze color cu miză turistică, ci şi o vatră activă de poezie. Unul din exponenţii acesteia este Vasile Muste, care stoarce din folclor zemurile unor senzaţii proaspete, împrumută din aceeaşi materie tutelară contururi paradisiace. Simplitatea străbună devine transparentă, durerea diafană primeşte reflexele transcendenţei: "bunicule de ce miroşi a iarbă / ghici / miroase iarba a bunici // bunicule acolo peste dealuri unde se lasă / soarele are ca oamenii casă / şi dacă e singur cine îl vindecă / şi de ce nu se schimbă cînd e duminică // n-are casă / n-are taine / n-are cufăr / pentru haine // bunicule cine azvîrle muguri / în copacii de pe dealurile anilor mei // binecuvîntarea / de zei // bunicule de ce-i atît de luminoasă / fereastra veche lîngă care stai // pe aici neîncetat îşi are-un înger / pedestru cale înspre Rai // bunicule pe unde pasu-ţi scrie / florile toate se îndrăgostesc // îndrăznesc / să-mi fie cetate // bunicule ce îţi aduce înserarea / cînd umerii şi gîndu-ţi î