Brâncuşi. Amintiri şi exegeze

de Petre Pandrea

Ediţie îngrijită de Nadia Marcu-Pandrea, Editura „Vremea“, 2009

Un oltean de mare talent şi neîntrecută probitate morală - „idealul civic valah al secolelor a fost şi a rămas omul de omenie“ - scriind despre un oltean de geniu: ce poate fi mai reconfortant pentru orgoliul oltenesc aflat mai mereu în criză identitară şi în competiţie doar cu sine însuşi?

Pentru destui, aşa ceva ar putea părea o glumă, dar, când cel care scrie despre Brâncuşi este Petre Pandrea, mandarin de pe Olteţ, te poţi aştepta pe bună dreptate la pagini memorabile, executate în bronz memorialistic de un maestru al portretului şi de un artist al introspecţiei psihologice. Apărută iniţial în 1967, cu pasaje scoase de cenzura comunistă, la Editura Meridiane, cartea lui Petre Pandrea despre Brâncuşi reprezenta omagiul intelectual şi sentimental adus de un jurist cărturar şcolit la Berlin unui artist despre care Geo Bogza spunea în 1964 că a „făcut pentru ţara lui ceea ce pentru alte ţări nu au făcut decât regii şi împăraţii“. Noua ediţie, apărută la Editura Vremea, condusă de energica Silvia Colfescu, este corectată şi adăugită în baza manuscriselor originale păstrate într-o oarecare măsură chiar de redactorii care nu au putut tipări atunci cartea în integralitatea ei.

Pandrea l-a vizitat în repetate rânduri pe Brâncuşi la Paris, pe când era la studii în Berlin, unde a şi încercat să-l aducă. Zadarnic, olteanul din Hobiţa nu l-a urmat. Parisul îi oferea totul, şi încă puţin pe deasupra: lumina specială de care se minunase şi Chagall la sosirea sa aici. De altfel, Pandrea nota cu mare percutanţă că „Brâncuşi a sculptat în lumină“. Tot el observa că „Măiastra“ este printre puţinele cuvinte româneşti intrate în limbile de circulaţie mondială.

În urma discuţiilor avute cu Brâncuşi între anii 1927 şi 1939, cei doi au înteme