La Târgul de Crăciun s-au strâns deja sute de jucării şi haine pentru copiii din familiile sărace. Săptămâna viitoare, câteva camioane vor distribui cadourile în oraş şi judeţ.
Campania „Umple o cutie cu bucurie" a fost iniţiată în cadrul târgului, încă de la deschiderea acestuia. Voluntarii de la organizaţia „Salvaţi copiii" colectează zilnic, între orele 16 şi 20, haine şi jucării de la toţi cei care doresc să aducă bucurie de sărbători şi în casele altora.
„Ne-am gândit să folosim ocazia acestui târg ca să îmbinăm mai multe acţiuni caritabile. Spre surprinderea noastră, sunt foarte mulţi oameni cu suflet mare, care au donat haine, jucării sau rechizite pentru copiii nevoiaşi. Mai mult, în interiorul marilor firme din Braşov se colectează tot felul de lucruri în această perioadă ", a spus Anemona Hermenean, în calitate de organizator al târgului.
„Sunt foarte mulţi copii care nu l-au văzut niciodată pe Moş Crăciun şi care nu primesc nimic de sărbători. Pentru toţi aceştia, orice cadou este binevenit. O jucărie de care altcineva se împiedică prin casă poate ajunge în mâinile unui micuţ care nu are cu ce să se joace", este de părere Ana Timiş, preşedinte Organizaţia „Salvaţi copiii".
Rechizitele, hainele şi jucăriile vor pleca săptămâna viitoare către micuţii aflaţi în centre de plasament sau către familiile cu probleme financiare. Donaţiile vor continua însă la Complexul Olimpia, până la sfârşitul Târgului de Crăciun.