Cei doi au apărut pentru prima oară împreună, pe marele ecran, în „Trandafirul galben“. Cele şase DVD-uri ale seriei „Mărgelatu“ pot fi achiziţionate în luna decembrie împreună cu ziarul „Adevărul“ şi revista „Adevărul magazin de duminică“, la preţul de 24,99 lei.
Colecţia „Mărgelatu" conţine şase filme, „Drumul oaselor", „Trandafirul galben", „Misterele Bucureştilor", „Colierul de turcoaze", „Masca de argint" şi „Totul se plăteşte". Pachetul oferit împreună cu ziarul „Adevărul" şi revista „Adevărul magazin de duminică" include şi un box de colecţie gratuit.
Actorul Florin Piersic a jucat pentru prima oară alături de fiul său, Florin Piersic jr, în filmul „Trandafirul galben", la ideea regizorului Gheorghe Vitanidis.
Una dintre scenele preferate ale lui Piersic din serie este cea în care locotenentul îl găseşte pe viteazul Mărgelatu în toiul unei petreceri şi îi cere ajutorul, explicându-i că „Frăţia" se află în pericolul de a fi acuzată pe nedrept de o răpire a unor importanţi diplomaţi austrieci.
În timpul discuţiei, Devos comandă pentru curajosul justiţiar un lichior de anason, pe care i-l serveşte un băieţel. Acesta este unul dintre primele roluri ale lui Florin Piersic jr şi primul în care a apărut alături de tatăl său.
Actorul povesteşte că prezenţa fiului său în film se datorează regizorului Vitanidis, „un om de o gingăşie şi de o nobleţe incredibilă".
Un vis împlinit
„Băiatul meu era elev şi am vrut să apară în film. Exista o scenă în care schimbam nişte replici cu George Motoi, în care juca şi Szobi Ceh.
Atunci a intrat fi-miu în scenă, iar Vitanidis mi-a spus să-i dăm o replică, s-o am ca amintire, că a jucat cu mine, cu Mărgelatu", îşi aduce aminte Florin Piersic senior.