Romanii se pregateau sa uite de meandrele naturii umane, furnizate ochiului analizator-elector sub forma de inregistrari, spre vrednica formare a optiunii de vot. Aveau alte indeletniciri. Verificau teoriile lui Dan Nica si Liviu Dragnea si simulau in bucatarie votarea in 75 de secunde, aveau deja puterea sa se strice de ras la auzul glumelor facute la adresa celui pe care tocmai il votasera, reincepeau sa-si respecte colegii de birou.
Si in timp ce se imaginau zburand in jurul pamantului invers decat ceasul, ca Superman, incercand sa-si aminteasca de lumea de dinainte de campania electorala, si descopereau ca aceiasi politicieni se cearta cu aceiasi politicieni, in timp ce bancnota de un milion de someri are bun de tipar, un nou crampei din viata lor i-a lipit iar de televizor: domnul Patapievici.
Spre deosebire de perioada dictaturii, cand gafaielile din dormitoarele demnitarilor, monitorizate ca sa nu scape cumva secretele socialismului in minti vandute imperialistilor, erau deliciul tovarasei analfabete, alcovul a devenit acum arma electorala - ca-i democratie - si presara senzatii in mintile intelectualilor.
Chiar nu conteaza daca Mircea Geoana a cazut prada placerii, la fel ca Bill Clinton. Ce-i halucinant este ca ditamai directorul ICR, oficina care trebuie sa deschida apetitul civilizatiei pentru angoasele transformate de romani in valori universale, sa le spuna ca nu dansam prin copaci vopsiti in verde, ci descoperim relatia dintre miscare si culoare, furnizeaza demonstratia limitelor culturale ale natiunii. Ca le este portavoce, nu?
Daca va amintiti, domnul Patapievici are legaturi mai vechi cu hermeneutica falusului, si de fiecare data cand a fost catalogat, mai pe sleau sau mai cu ambalaj, drept neispravit, a spus ca interpretarile "sunt riguros false".
Dar indeletnicirea care i-a adus confirmarea valo
