Economia zonei euro prezintă "semne încurajatoare" pentru al patrulea trimestru, în principal în sectorul financiar şi cel industrial, a declarat un membru din consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE), Yves Mersch, citat de Reuters. Procesul de revenire prezintă însă incertitudini, legate printre altele de evoluţia preţurilor materiilor prime şi a pieţelor financiare sau de credit, a afirmat Mersch. "Trebuie să rămânem prudenţi, în condiţiile în care încreder
Economia zonei euro prezintă "semne încurajatoare" pentru al patrulea trimestru, în principal în sectorul financiar şi cel industrial, a declarat un membru din consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE), Yves Mersch, citat de Reuters.
Procesul de revenire prezintă însă incertitudini, legate printre altele de evoluţia preţurilor materiilor prime şi a pieţelor financiare sau de credit, a afirmat Mersch.
"Trebuie să rămânem prudenţi, în condiţiile în care încrederea din sectorul privat trebuie restabilită, proces care depinde în principal de evoluţia şomajului şi de implementarea unor strategii de retragere credibile", a precizat consilierul BCE.
Aşteptările băncii pe termen mediu referitoare la inflaţie sunt conforme cu obiectivele BCE pentru stabilitate, a adăugat Mersch.
El consideră că ideea impunerii unei taxe pe tranzacţiile financiare pentru crearea de fonduri utilizate la salvarea băncilor pe timp de criză este "foarte simplistă". O asemenea măsură ar putea încuraja băncile să-şi asume riscuri cu potenţial periculos.
SURSA:Mediafax