- Editorial - nr. 437 / 11 Decembrie, 2009 Privim, printr-o intoarcere in timp, rezultatele alegerilor parlamentare, prezidentiale si europarlamentare, din anii 2004, 2008 si 2009. Iar daca ai ochiul si memoria bune, prin aceasta privire retrospectiva constati o curiozitate asupra careia cam prea putin s-au aplecat, la vremea aceea, analistii politici si liderii unor partide. Cu o diferenta neglijabila, cam 50%-50%, pe toata linia! Iar surpriza-surprizelor a fost cam aceeasi, trasa parca la indigo: la ora 21, a exit-poll-ului care comunica "rezultatele" dupa iesirea de la urne, care se dovedeau a fi date mai degraba dupa "timpul probabil", acestea indicau un Mircea Geoana invingator, ca, mai apoi, atat in cazul domnului Adrian Nastase, in 2004, cat si in cel al lui Mircea Geoana, acum, in 2009, sa se intoarca, pana spre ivirea zorilor. Multi se intreaba: cum se intampla aceste "coincidente"? Simplu: sa fii prudent, sa nu strigi "Hop!" pana nu ai sarit santul! Oare, in aceasta stare, de puternica tensiune politica, nu era mai intelept ca "victoriosul vremelnic", Mircea Geoana, sa spuna: "Mai astept rezultatele partiale!"? Care sunt cauzele rasturnarilor de situatie si ale penibilelor momente, de-a dreptul bizare? Dupa cum se stie, domnul Mircea Geoana a pierdut, conform sondajelor, dupa confruntarea cu Traian Basescu, vreo sase puncte in doar trei zile! Acolo, "glontul" Sorin Ovidiu Vantu, pe care l-a vizitat in toiul noptii, l-a dus la pierzanie. O gafa de proportii. Greseli imense facute de staff-ul PSD-ist! Apoi, au mai fost si insotitorii. Un Ilie Nastase uitand de bunele maniere, plictisit, mestecand guma tot timpul, in ochii lumii! Un Mircea Dinescu, si el sastisit, intinzandu-se lunganul, cu mainile impreunate deasupra capului! Cadre alternative, in care Crin Antonescu si Dinescu isi "imprumutau" glume si bancuri, probabil. Klaus Johannis, intuind ce va urma,