* pentru sectorul zootehnic suplimentarea este 337,8 milioane, pentru sectorul vegetal este de 25,8 milioane lei, iar la îmbunătăţiri funciare încă 40 milioane lei
Conducerea Ministerului Agriculturii a anunţat că i-a fost suplimentat cu peste 400 milioane de lei bugetul alocat acordării subvenţiilor destinate producătorilor agricoli pe toate cele 3 axe principale, sectorul zootehnic, sectorul vegetal şi îmbunătăţiri funciare. Potrivit unui comunicat de presă al MAPDR în ultima şedinţă de guvern de luna trecută a fost aprobat proiectul de hotărâre privind cuantumul sprijinului financiar acordat producătorilor agricoli pe anul 2009 precum şi suma totală alocată fiecărui tip de activitate în parte astfel: în sectorul zootehnic, suplimentar faţă de subvenţiile acordate pe cap de animal, valoarea totală a sprijinului financiar este de 937,8 milioane lei, suplimentarea fiind 337,8 milioane lei; în sectorul vegetal valoarea totală a sprijinului financiar este de 124,8 milioane lei, suplimentarea fiind de 25,8 milioane lei; iar în sectorul îmbunătăţiri funciare bugetul alocat este de 140 milioane lei, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 40 milioane lei.
În sectorul zootehnic sprijinul acordat vizează îmbunătăţirea parametrilor de calitate a laptelui de vacă destinat procesării, calităţii carcaselor de porcine şi bovine, creşterea greutăţii la sacrificare a păsărilor, precum şi creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei de miere destinată procesării şi livrării la consumator. Prin aplicarea măsurilor de sprijin financiar în activităţile din domeniul vegetal se urmăreşte revitalizarea sectoarelor legume şi fructe proaspete, plantaţii pomicole şi viticole, legume produse în serele încălzite şi de industrializare a legumelor şi fructelor, tutun, hamei, plante medicinale, cartof. Totodată se urmăreşte şi îmbunătăţirea performanţelor formelor asociative de pr