Mircea Vintilă va susţine joi, 17 decembrie, începând cu ora 22.00, un concert dedicat Crăciunului. Evenimentul e programat în clubul My Way din Cluj-Napoca.
Interpretul de muzică folk Mircea Vintilă are un program încărcat de Sărbători. El va susţine până de Crăciun mai multe concerte în ţară, dar şi în Bucureşti, unde cântă alături de trupa Brambura. La evenimentul de joi, din Cluj-Napoca, Vintilă va cânta însă singur. Biletele pentru acest concert pot fi procurate de la intrarea în clubul My Way şi costă 25 de lei, preţ întreg, şi 20 de lei, pentru posesorii de Studcard.
Mircea Vintilă s-a născut la 23 martie 1949 la Bucureşti şi a urmat cursurile şcolii de muzică, clasa violă. Odată intrat la liceu, a lăsat ritmul pe plan secundar şi a absolvit cursurile Institutului de Construcţii, în 1974.
Muzica a rămas însă o mare pasiune a lui, iar unul dintre primele evenimente la care a cântat a fost primul festival studenţesc de folk, din anul 1971, la clubul „303" al Politehnicii bucureştene, unde a urcat pe scenă alături de nume mari ale scenei folk, precum Mircea Florian, Marcela Saftiuc sau Doru Stănculescu.
Participarea la cea de-a doua ediţie a Festivalului „Primăvara baladelor" îi aduce „Marele Premiu" cu piesa „Lordul John". Au urmat premiul „Teletop" al Televiziunii Române, dar şi cel al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Primul său disc single, „Pământul deocamdată - Mielul" a fost lansat în 1974, iar un an mai târziu a scos pe piaţă „Hanul lui Manuc - Bade Ioane". În 1976 a lansat primul său LP, „Crezul meu". Materialul „Peripeţii noi" a fost lansat în 1982, iar patru ani mai târziu „Mircea Vintilă". Acest disc trebuia să se intituleze „Se retrage la Vatra Luminoasă", însă numele nu a fost acceptat de Putere. Până în 1984 a lansat şi două compilaţii de folk.
În 1990 a primit Marele Premiu pentru întreaga acti