Dar degeaba. Adică degeaba s-a pus Gheorghi Obreja din nou în genunchi în faţa lui Bunea Stancu. Bine, nu chiar degeaba, căci în urma acestui procedeu este posibil ca domnu' Stancu să fi ajuns în situaţia să lase capul pe spate şi să strige "Oooh, eeeh!"
Însă eu vorbeam serios. Pentru că, poftim, şi domnu' Obreja de la Partidul Conservator Brăila, despre care eu credeam că a murit încă de la naştere, confirmă faptul că nu s-a ales cu absolut nimic de la domnu' Stancu. Prin urmare, dacă a prestat ceva, atunci a prestat degeaba. Adică a luat m**e, cum spune golanii de la mine din cartier.
Faptul că domnu' Obreja de la PC este dezamăgit de contactele pe care le-a avut până acum cu domnu' partener Stancu de la PSD nu are darul de a mă impresiona în nici un fel. Obreja ar trebui să fie în primul rând dezamăgit de sine însuşi, pentru că de câţiva ani buni de zile el orbecăie aiurea prin bezna politicii brăilene, fără să fie băgat în seamă de nimeni. Şi nu fac referire aici la electorat, întrucât alegătorii nu au stat să-i asculte niciodată agramaticalităţile.
Se pare însă că nici un şut în cur primit de la băieţii ăştia care se învârt prin politica brăileană nu este prea tare şi umilitor pentru Gheorghi Obreja. Fliturile pe care el le-a recepţionat cu confirmare de primire l-au ambiţionat şi mai abitir. Vrea mai mult, îşi doreşte să fie înjosit public cu şi mai mult aplomb. Din fericire pentru Obreja, această dorinţă i se va împlini, pentru că dacă Bunea Stancu se pricepe la ceva, apăi ştie cum să-şi bată joc de fraierii care vin să-i mănânce din palmă. Dar degeaba. Adică degeaba s-a pus Gheorghi Obreja din nou în genunchi în faţa lui Bunea Stancu. Bine, nu chiar degeaba, căci în urma acestui procedeu este posibil ca domnu' Stancu să fi ajuns în situaţia să lase capul pe spate şi să strige "Oooh, eeeh!"
Însă eu vorbeam serios. Pe