Ingenioasa maşinărie a fost realizată de o echipă de studenţi băimăreni.Roboţelul a fost prezentat ieri, în cadrul concursului NordTech Student, de către o echipă de studenţi de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii de Nord.
O echipă de studenţi de la Facultatea de Inginerie, secţia Calculatoare, din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare a inventat un robot care, printre altele, poate face pe câinele de casă. „Inventatorii” sunt patru studenţi în anul III care şi-au dat frâu liber imaginaţiei. Alexandru Iulian Alexan, Anca Roxana Oşan, Radu Buda şi Iulian Pop spun că nu le-a luat mai mult de o lună să-şi pună ideile în practică. „Lucram mai multe ore pe zi, iar spre final, plecam şi la ora 21.00 de la facultate”, spune Alexandru.
Investiţie de 400 de dolari
Roboţelul care înlocuieşte cu brio câinele de casă este de fapt un kit care, în funcţie de necesităţile deţinătorului, îşi poate schimba forma, dar şi utilitatea. „Noi am ales designul şi întrebuinţările pe care le are. Înainte era sub formă de omuleţ şi doar urmărea o traiectorie”, spune Radu. Roboţelul poate să detecteze ciuperci şi mine. „Asta a fost prima idee care ne-a venit şi am mers pe ea”, mărturiseşte Iulian. Pentru realizarea roboţelului a fost nevoie de 400 de dolari. „Câinele” electronic este alcătuit din piese lego. „În faţă are un senzor de ultrasunete, iar în spate, un senzor de atingere, unul de sunet şi de lumină”, explică Anca. Cât despre „mintea” maşinăriei, aceasta este un microcontroler – un procesor cu trei motoraşe.
Roboţelul nu este de vânzare
Veste proastă pentru cei care vor să se folosească de ingenioasa idee. Roboţelul nu este de vânzare şi îşi va păstra forma actuală până în semestrul viitor. „Vrem să-l arătăm şi altor studenţi. Până acum, este cel mai bun proiect realizat din acest kit”, afirmă conf. dr. ing. Ştefan Oniga, profesorul