Se renumără voturi, e iar furie politică. Şi eu aş relua un articol scris în Money Express în plină furie electorală. Un exerciţiu zen în timpul furtunii. Vă sfătuiesc şi pe voi să mai faceţi din astea. Iar cînd ăia sar calul, nu mai stăm la scris şi taclale, punem mîna pe furci şi topoare:).
Principala caracteristică a unei epoci stă și în felul în care își recuperează fiecare individ trecutul. Și, foarte important, felul în care își stochează amintirile.
Bunicii mei își țineau copilăria în cap. Câteva fotografii și multe‑multe povești de familie. Nu aveau jucării fetiș, nu stocau obiecte care să le amintească de alte vremuri. Amintirile erau doar în povești. Cu cât îmbătrâneau, cu atât aveau timp să povestească mai mult. Despre ei sau despre alții – pentru că și bârfa e o formă de înmagazinare.
Părinții au început să păstreze ceva mai multe urme concrete din tinerețe. Fotografii colorate deja cu zecile, cu sutele, nu doar câteva poze alb‑negru interbelice în care toți bunicii seamănă între ei aproape cutremurător. Părinții au chiar istorii ilustrate individuale, tatăl de când era burlac, mama de când era curtată de toți băieții. Urmează nunta, fotografii de la mare, munte.
Și nu stochează doar imagini. În șifonier găsești haine șic de acum 30–40 de ani care le‑au fost dragi; în bibliotecă – discuri și unelte „ciudate“ de ascultat: pick‑up, magnetofon, casetofon, poate chiar vreun walkman ancestral; în sertare – câte‑un carnet de partid sau un permis de bibliotecă.
Ambele generații ascund prin diverse cotloane carnețele, jurnale de tinerețe, pachete de scrisori, colecții de vederi primite de la copiii care cutreierau muntele, marea sau de la băieții înnebuniți de plictiseală în armată. Un carnețel cu cheltuielile din anii ’40, din sertarele bunicii, poate deveni o adevărată mină de aur. Te uiți mirat la ce însemnau le
