Nevoia permanentă de frumos face ca decoraţiunile specifice sărbătorilor şi cele ce se găsesc permanent în magazinele de specialitate să aibă bază comună. Atunci, de ce să nu facem din tot anul o sărbătoare? Decoraţiuni, decoraţiuni, decoraţiuni! Decembrie, lună de festin şi sărbătoare, are menirea de a ne induce stare de bine, de bucurie şi speranţă. Şi pentru că ne place atât de mult momentul sărbătorilor, am generalizat pentru întreaga lună elementele care induc starea de bine.
Dintre acestea, decoraţiunile specifice joacă cel mai important rol, pe străzi, în parcuri, magazine şi locuinţe. Dincolo de semnificaţia lor, impactul vizual pe care acestea îl au asupra spaţiilor în care sunt amplasate este major. De aceea, momentul "dezbrăcării" interioarelor după trecerea perioadei de sărbătoare ne umple de regret. Dar câţi dintre noi s-au gândit că pot aplica caselor elemente la fel de expresive ca şi cromatică, formă şi intensitate decorativă ca a celor specifice anumitor sărbători, dar care să devină parte integrantă din conceptul de amenajare interioară permanentă?
Ce ne încântă mai mult? Culorile variate, texturile sclipitoare sau jocurile de lumini? Astăzi, tehnologia serveşte imaginaţia într-un proces creativ fără graniţă. Orice se poate realiza. De la decoraţiuni manufacturate şi aplicate personalizat suprafeţelor ce compun interiorul, până la sisteme de iluminat performante cu design consacrat, abundenţa de soluţii decorative este limitată doar de curajul fiecăruia dintre noi de a se exprima astfel.
SOLUŢII CONCRETE
Luminile decorative sunt cele care fascinează în orice situaţie. Jocurile atent studiate creează centre de interes. Fie jocuri de formă, fie de dispunere sau culoare a luminii, efectul este mereu de intensitate maximă. Cu această unealtă în mână, o singură privire aruncată în oferta magazinelor de lumini