Bulgaria va oferi doar 40.000 de euro pentru fondul de 7,2 miliarde de euro promis de liderii europeni pentru ajutarea tarilor in curs de dezvoltare sa se adapteze la schimbarile de mediu.
Astfel, Bulgaria va avea cea mai scazuta contributie dintre toata statele membre ale Uniunii Europene, relateaza Novinite.
Prima transa, in valoarea de 20.000 de euro, va fi oferita fondului in 2011, a anuntat premierul bulgar Boyko Borisov (foto).
"Am reusit sa-mi conving colegii ca trebuie sa aratam solidaritate si sa participam activ si sper sa continuam acest sprijin si dupa 2011, cand economia tarii va fi mai buna. Cred ca ne-am descucat bine, in comparatie cu alte tari, desi suma este simbolica", a spus Borisov.
Potrivit spuselor sale, atat cancelarul german, Angela Merkel, cat si premierul britanic, Gordon Brown, l-au felicitat pentru implicare.
Liderii Marii Britanii si Frantei au spus ca UE ar trebui sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 30 de procente, in comparatie cu nivelul din anii 1990.
Bulgaria va oferi doar 40.000 de euro pentru fondul de 7,2 miliarde de euro promis de liderii europeni pentru ajutarea tarilor in curs de dezvoltare sa se adapteze la schimbarile de mediu.
Astfel, Bulgaria va avea cea mai scazuta contributie dintre toata statele membre ale Uniunii Europene, relateaza Novinite.
Prima transa, in valoarea de 20.000 de euro, va fi oferita fondului in 2011, a anuntat premierul bulgar Boyko Borisov (foto).
"Am reusit sa-mi conving colegii ca trebuie sa aratam solidaritate si sa participam activ si sper sa continuam acest sprijin si dupa 2011, cand economia tarii va fi mai buna. Cred ca ne-am descucat bine, in comparatie cu alte tari, desi suma este simbolica", a spus Borisov.
Potrivit spuselor sale, atat cancelarul german, A