Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seară albaneză la Biblioteca Judeţeană din Târgovişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

Evenimentul cultural, organizat de Asociaţia Liga Albanezilor din România a deschis suita de manifestări care vor avea loc în incinta bibliotecii cu fiecare sărbătoare naţională a ţărilor cu care România are legături strânse. “Ziua Naţională a Albaniei a avut loc pe 28 noiembrie, dar nu am putut organiza nimic atunci. Vrem să prezentăm oamenilor culturi cât mai diversificate şi din toată lumea”, a declarat Carmen Vădan, directorul Bibliotecii Judeţene din Târgovişte.

Nu avem albanezi stabiliţi în Târgovişte

Deşi a fost organizată o seară a albanezilor, în municipiul Târgovişte nu este stabilit niciun albanez. “Cele două popoare sunt foarte prietene, se trag dintr-un singur trunchi. Asociaţia noastră promovează cultura albaneză şi o fac cunoscută populaţiei majoritare”, a declarat Oana Manolescu, preşedintele Ligii Albanezilor, deputatul minorităţii albaneze din România.

La eveniment însă au fost invitată o româncă, Manuela Mocanu, care are bunici în provincia Korcea din Albania. Ne-a povestit că se simte acasă atât în România cât şi în Albania având în vedere asemînările dintre cele două popoare. “Literatura se aseamănă foarte mult cu a noastră iar poeţii albanezi şi cei români s-au inspirat de-a lungul timpului unii de la alţii. Costumele populare şi muzică populară sunt asemănătoare şi ne asemănăm şi la bucătărie. Şi albanzul este un gurmand înrăit”, spune Manuela Mocanu.

Daruri pentru iubitorii de cultură

Cei prezenţi la evenimentul cultural au avut parte de un adevărat recital de colinde şi cântece populare albaneze şi româneşti oferit de Grupul Coral al Palatului Copiilor din Târgovişte. Organizatorii nu au venit însă nici cu mâna goală şi le-au oferit târgoviştenilor cărţi, portofele lucrate manual după motivele albaneze, cd-uri cu muzică populară albaneză dar şi cărţi de bucate, toate gratis.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum 56 minute
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 28 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°