Zilele trecute am recitit articolul "Antiraţionalismul ecologic", semnat de dl Traian Ungureanu în revista Idei in dialog din decembrie 2006. Ca şi la prima lectură, mi-a venit iar să exclam Sancta simplicitas! şi, cum poneii roz cu zvastică pe buci şi alte fineţuri ¤ promovate de "frişca" intelectualităţii dâmboviţene ¤ ocupă când vor spaţiul dezbaterilor "elitiste", am socotit că disecarea textului merită făcută şi acum, erorile sale fiind de o actualitate molipsitoare.

În textul cu pricina, dl Traian Ungureanu combate cu înverşunare ecologia, ecologismul, ecologii şi pe ecologişti. La grămadă, fără distincţie, dovadă că nu cunoaşte în profunzime nici conceptele, nici categoriile. Iar îngrijorările ecologice - de la dispariţia speciilor la epuizarea resurselor Terrei şi încălzirea globală ¤ sunt aruncate de el în derizoriu, într-o revistă ce s-ar putea intitula "sentinţe în monolog". Uneori simplist, utilizând sofisme - ca cel generat de promovarea ecologismului de către nazişti, de unde concluzia că ecologismul ar fi tot un soi de extremism - domnia sa îi condamnă pe "verzi", activişti şi cercetători, de pe poziţia unui posesor al adevărului absolut. O face fără să înţeleagă că avertizările ecologice sunt importante în principiile lor şi nu pot fi desfiinţate dacă timing-ul dezastrelor prevăzute nu respectă riguros "calendarul". Deopotrivă, nu bagă de seamă că sărăcia (pe care, chipurile, ecologiştii ar promova-o prin combaterea "progresului"), s-a înscăunat şi persistă din cu totul alte motive decât activitatea acestor militanţi neglijaţi. Nu vede nici că, acolo unde natura a rămas întreagă, sărăcia a fost şi e mai mică tocmai prin generozitatea acesteia. După cum nici calitatea vieţii nu este legată în convingerile sale de calitatea aerului, a apei, a solului, de o biodiversitate completă şi complexă, ale cărei "lanţuri" închid, redeschizând mereu, ci