„Marea asfaltare“ s-a încheiat. Dar capacele cine le pune?“, se întreba şi ne întreabă un craiovean care a avut o experienţă urâtă pe bulevardul Gheorghe Chiţu. Fiindcă a căzut într-o gură de canal rămasă fără capac, după ce s-a turnat covor asfaltic atât pe stradă, cât şi pe trotuar, după ce s-au schimbat bordurile. Strada s-a schimbat, a fost reabilitată în totalitate, dar firmele care au lucrat în zonă au uitat să ducă la bun sfârşit lucrările. S-au mulţumit să lase aceste „cratere“ pe trotuar, care le pot crea neplăceri trecătorilor.
„Eram cu nişte prieteni într-o seară în acea zonă. Nu cunoşteam bine zona şi nici nu ne-am aşteptat să apară dintr-odată o groapă în trotuar. Unul dintre prietenii mei era să ajungă în gura de canal“, a povestit Mihai de păţania amicului său.
Prezenţa gurilor de canal lăsate fără capac este confirmată şi de localnici care locuiesc pe bulevardul Gheorghe Chiţu. Aceştia susţin că aceste deschizături în bordură au rămas după ce s-a intervenit la reţeaua de apă şi canalizare a străzii. Unele au rămas descoperite, altele au fost mascate cu nişte plăci de beton. „Deschizătura asta este aici în faţa porţii mele de când s-a asfaltat şi s-a schimbat căminul de apă şi canal. Strada s-a reabilitat, dar nu au mai pus şi capacul. Cineva care trece seara poate să-şi rupă picioarele“, a spus proprietarul imobilului de la nr. 50 de pe bulevardul Gheorghe Chiţu. Afirmaţiile sale sunt întărite şi de vecinii de la nr. 52A, familia Cristofiru. Cu toţii susţin că gura de canal stă deschisă de săptămâni bune, de când s-a lucrat la decopertarea străzii şi a trotuarului şi s-a reabilitat zona.
Alte guri de canal, aceleaşi probleme
La câteva zeci de metri distanţă altă gură de canal nu are capac. Se află în dreptul imobilului de la nr. 58 şi este situată în spaţiul verde. Cineva a avut iniţiativa să aşeze peste golul din asfa