Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET/Mariana Crăciun A salvat viaţa a sute de animale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

În 2005, a pus bazele asociaţiei de protecţie a animalelor„Clopoţel“. La adăpost sunt îngrijiţi acum peste 100 de câini, pisici, cai şi măgari.

Într-un judeţ în care animalele sunt tratate cu o cruzime de nedescris, în care problema câinilor vagabonzi copleşeşte autorităţile şi mai ales locuitorii, Mariana Crăciun a decis acum patru ani să ia atitudine. „Dintotdeauna mi-au plăcut animalele. Înfiinţarea asociaţiei, împreună cu soţul meu şi Cătălin Pavaliu, mi s-a părut un lucru firesc. Nu este uşor, dar animalele de la adăpost, care mă copleşesc cu afecţiune, mă conving zilnic că fac ceea ce trebuie“, spune Mariana Crăciun, preşedintele Asociaţiei „Clopoţel“.

Căţei cu proprietari elveţieni

Până a porni în lupta pentru protecţia animalelor, Mariana Crăciun preda biologia. A renunţat la catedră în favoarea vietăţilor pe care membrii asociaţiei le iau de pe străzi sau le cumpără de la proprietari a căror cruzime nu poate fi nici înduplecată, nici pedepsită. „Îmi trebuia mai mult timp pentru a mă ocupa de animăluţe, aşa că mi-am adaptat programul lor. Pentru a avea totuşi un venit, dau meditaţii, fac traduceri“, explică ea.

Adăpostul construit anul trecut în comuna Ţigănaşi adăposteşte 128 de câini, 48 de pisici, trei cai şi trei măgăruşi, fiecare cu povestea lui tristă, chiar tragică. Asta până au ajuns în primul loc în care au fost trataţi cu decenţă. Dar timpul nu a fost singura investiţie. Mâncarea, tratamentele pentru chiriaşii necuvântători şi salariile îngrijitorilor depăşesc adesea bugetul asociaţiei. „N-am primit sprijin pe plan local. Ajutorul vine de la prieteni din alte ţări“, spune ieşeanca.

Ajutorul primit de peste hotare s-a concretizat, printre altele, şi în adopţii internaţionale de animăluţe. De pe străzile Iaşiului, căţeii sau pisicile au ajuns în case din Franţa, Germania, Elveţia şi Belgia. Din mai 2008,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°