SOS

Acum 20 de ani am trait prima mea poveste de dragoste. O poveste careia i-am pus punct inainte de a ajunge la final. Am fost de nestramutat in hotararea mea, convinsa ca el nu va fi niciodata barbatul unei singure femei... Poate ca astazi as cantari mai mult lucrurile. La 19 ani, insa, a insela mi se parea echivalent cu a nu iubi... A fost o poveste din care m-am desprins foarte greu, dar am trait toti anii care au urmat cu convingerea ca in timp... s-a sfarsit cu adevarat. Viata si-a urmat cursul firesc, m-am casatorit, apoi, din nefericire, am divortat. Trecusera trei ani in care nu l-am mai vazut pe fostul meu iubit, cand m-a gasit... el stie cum. Mi-a zis ca inca ma iubeste, ca oricand ma pot intoarce la el. L-am sfatuit, pe un ton cat se poate de linistit, sa ramana la sotie si la copil, sa ma uite. Intre timp, am schimbat domiciliul, numarul de telefon, numele dupa sot ii era necunoscut, n-a mai stiut nimic de mine, nici eu de el... cand, acum ceva timp, primesc un e-mail. Era el. Imi spune ca de 20 de ani ma poarta in suflet si tot de atatia ani ma cauta! M-a gasit intamplator, in semnatura catorva randuri publicate in "Formula AS". Stia ca am divortat. Si ca am o fetita. Mi-a spus ca m-a pierdut dintr-o prostie si nu vrea sa se repete acest lucru din nou. M-a sunat si mi-a cerut sa ne intalnim. L-am refuzat. O data si inca o data. Apoi i-am spus ca il voi cauta eu, atunci cand voi fi sigura ca vreau sa-l revad. Si l-am sunat intr-o zi. M-am gandit ca nu e o crima sa te reintalnesti cu un om pe care nu l-ai mai vazut de atatia ani... I-am spus ca vreau sa ne intalnim ca niste vechi prieteni si-atat. Mi-a spus ca nu cauta o relatie extraconjugala. Ma cauta pe mine de 20 de ani... Nu pot sa caracterizez in vreun fel intalnirea noastra. De care, sincer, imi era frica. Imi era frica ca nu cumva tot trecutul acela pe care-l credeam mort sa reinvie.