Interpretul personajului principal al seriei „Mărgelatu” spune că a devenit actor cu ajutorul lui Iurie Darie, unul dintre prietenii săi apropiaţi, dar şi sfătuitor de vază în momente decisive.
Cele şase DVD-uri ale seriei „Mărgelatu", „Drumul oaselor", „Trandafirul galben", „Misterele Bucureştilor", „Colierul de turcoaze", „Masca de argint" şi „Totul se plăteşte" pot fi achiziţionate doar împreună cu ziarul „Adevărul" şi revista „Adevărul magazin de duminică". Pachetul costă 24,99 lei şi conţine şi un box de colecţie cadou.
Din distribuţia celor şase filme fac parte Florin Piersic, Marga Barbu, Szobi Cseh şi Constantin Codrescu. Despre cel din urmă, Florin Piersic povesteşte că, student fiind, l-a văzut pentru prima oară în tramvaiul 5. „Am coborât după el din tramvai, mai mult din curiozitate. Era distins şi blând şi-mi doream să vorbesc cu el", spune Piersic.
Actorul recunoaşte că unul dintre motivele pentru care a ales meseria de actor este că aceasta îi permite să privească oamenii, să afle ce se ascunde în sufletul lor. „Cei care te privesc în ochi sunt cei mai sinceri. L-am urmărit pe maestru şi la un moment dat am observat că s-a oprit în faţa unei biserici şi şi-a făcut o cruce mare.
Atunci lumea se ferea să-şi manifeste religiozitatea. Aceasta a fost prima mea impresie despre marele artist, coleg şi prieten Constantin Codrescu", completează Piersic. Cei doi actori au fost colegi şi pe platourile de filmare a seriei „Haiducii" şi la „Mărgelatu", iar Piersic spune că pe toată perioada colaborării, a avut multe de învăţat de la Codrescu.
„Ciocoflenderul" şcolar
Florin Piersic a fost poreclit ciocoflender încă din şcoală. „Fiind mai slab la matematică, eram alintat de profesor cu apelativul ciocoflender", spune actorul râzând. „Pentru mine, toţi ciocoflenderii sunt nişte proşti", adaugă el autocritic. Despre rolul său din seri